Versetul zilei

22 noiembrie 2014

Hrana ta zilnica!

22 NOIEMBRIE
Marcu 1.14-28

Odată apărut Domnul Isus, prin chiar acest fapt, slujba lui Ioan Botezătorul se află la sfârşitul ei.
Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat; împăratul în persoană Se află în mijlocul poporului. Şi El face o proclamaţie care se rezumă prin două porunci, întotdeauna actuale: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (v. 15). Domnul citeşte în inima fiecăruia răspunsul pe care îl dăm la această invitaţie urgentă. Celor care L-au ascultat şi L-au primit, El le adresează apoi, personal, o altă chemare, de a-L urma slujindu-L. „Veniţi după Mine" (v. 17), le spune El celor patru ucenici cărora le cunoştea înclinaţia interioară. Şi imediat aceştia îl urmează. Ei vor avea privilegiul de a-L însoţi pe Isus pe tot parcursul slujbei Sale, de a fi martorii Săi la tot ce vor fi văzut şi auzit (1 Ioan 1.1...) şi de a fi ucenicii Săi, învăţaţi de El (Matei 11.29). Este condiţia pentru a deveni, mai târziu, apostolii Săi, altfel spus, trimişii Săi (Ioan 20.21) pentru a predica evanghelia în lume.
La Capernaum, Isus vindecă un om stăpânit de un duh necurat care se afla chiar în sinagogă, ca o caracteristică a stării de adânc faliment în care era căzut atunci Israelul. Încă de la începutul slujbei Domnului, puterea Lui este „la cuţite" cu cea a lui Satan, care acţionează atât asupra trupurilor, cât şi asupra sufletelor (despre care atât de puţini sunt conştienţi).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu