Versetul zilei

2 noiembrie 2014

1 contra 400!

Zilele trecute un pastor declara intr-un interviu:
"internetul in ziua de azi, poate fi o mare binecuvantare sau un mare blestem"
Bine a zis....depinde de noi in ce scop il folosim.
Numai ca, uneori chiar folosindu-l cu ganduri bune te trezesti ca asisti fara sa vrei, la un mare schimb de cuvinte si o mare lupta la nivel de declaratii si toate in numele lui Hristos.
Intru pe diferite site-uri crestine si gasesc o multime de cuvinte, o multime de editoriale scrise, cuvinte talmacite si rastalmacite din Scriptura dar care nu toate ma zidesc, uneori poate chiar ma ravasesc.
Mi-am adus aminte de imparatul Ahab.
Daca citim cartea Regilor gasim incepand cu cap.16 istoria domniei lui Ahab.
In ultimul cap. 22 din 2 Regi gasim o discutie care are loc intre Ahab si Iosafat, imparatul lui Iuda.
La un moment dat, Ahab spune slujitorilor sai:
„Ştiţi că Ramot din Galaad este al nostru. Şi noi stăm fără grijă, în loc să-l luăm înapoi din mâinile împăratului Siriei”
Şi a zis lui Iosafat: „Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Ramotului din Galaad?” Iosafat a răspuns împăratului lui Israel: „Eu voi fi ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi.”
Iosafat dorind sa afle ce spune Domnul vis-a-vis de acesta dorinta a lui Ahab, spune lui Ahab sa intrebe pe Domnul. Acesta strange cativa proroci si cere acestora sa vada ce ii spune Domnul.
Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de aproape patru sute, şi le-a zis: „Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad sau să mă las?” Şi ei au răspuns: „Suie-te, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.”
Ceea ce vreau sa subliniez este numarul lor.
Cati proroci? 400 la numar !
Toti spun acelasi lucru:
„Suie-te, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.”
Nu pare foarte convins Iosafat si intreaba, "Acestia sunt toti?
 Nu mai este nici unul?
Ba da, spune Ahab, este unul Mica...numai ca il urasc pentru ca el niciodata nu imi spune de bine.
Vine si Mica, numai ca el spune ceva diferit de cei 400, si asta nu-i place lui Ahab.
1 contra 400! 

Fac acum o paralela la ereziile din zilele in care traim.
Ne place tare mult acolo unde Duhul Domnului ne mangaie, ne incurajeaza, ne vorbeste de bine cu alte cuvinte, insa daca cumva Duhul Domnului ne mustra si ne spune ceea ce nu ne place, facem si noi ca Ahab, "este unul, insa il urasc ca vorbeste impotriva mea"
Uitati-va cati invatatori si cati proroci falsi, 400 sa spuna acelasi lucru ce ii gadila urechea lui Ahab, doar unul sa vorbeasca cu-adevarat din partea Domnului, si daca citim in continuare vedem sfarsitul lui Ahab si cuvintele lui Mica implinindu-se.

 Ma intreb astazi, in zilele noastre cati vorbesc din partea Domnului si cati sunt falsi?
Cate biserici sunt in care Duhul lui Dumnezeu este prezent si cate biserici se amagesc ca au prezenta Domnului?
Daca in rugaciunile mele diversificate amintesc si cer, si multumesc pentru tot felul de lucruri , un lucru il am pe lista mea si  care nu il uit niciodata, o singura cerere,
 "DOAMNE da-mi un duh de veghere si un duh de discernere, pentru ca nu vreau sa ma ratacesc de la calea Ta"
Este atat de usor incat nici macar nu ne dam seama.
Trebuie sa stim ca niciunul nu ne ratacim brusc, asa dintr-o data, ci putin cate putin. Este ca si cum am avea un obiect in fata noastra, in mijloc si cineva il ia brusc si-l muta la perete.Oare nu ne dam seama? 
Cu siguranta!
Insa daca aceeasi persoana muta obiectul cate un cm in fiecare zi spre perete, realizam?
Nici gand, ni se pare ca este in acelasi loc.
Cam asa este si cu alunecarea noastra spre ceea ce nu vine de la Domnul.

"Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu