Versetul zilei

25 septembrie 2014

Hrana ta zilnica!

25 SEPTEMBRIE
Ieremia 22.1-12

La porunca Domnului, Ieremia este tot aşa de gata să meargă la palatul imperial, cum a fost şi când a trebuit să se ducă la umila locuinţă a olarului. Misiunea sa este şi de data aceasta dificilă, pentru că este vorba de a-1 preveni şi de a-1 îndemna personal pe însuşi împăratul lui Iuda. A da mărturie în faţa unui superior este un exerciţiu frecvent întâlnit în practica credinciosului tânăr: dacă se va sprijini pe Domnul, va fi întotdeauna întărit şi binecuvântat când va face aceasta (citiţi şi Fapte 26.22).
Dumnezeu i-a promis odinioară lui David că urmaşii săi nu vor fi lipsiţi „de un bărbat pe tronul lui Israel" (1 Impăraţi 2.4) cât timp vor lua aminte la calea lor şi vor umbla înaintea Lui în adevăr şi cu toată inima. Vai, nici Şalum (sau Ioahaz, vezi 2 împăraţi 23.31,32), nici fraţii acestuia, Ioiachim şi Zedechia, nici Conia (loiachin) nu au îndeplinit această condiţie! 
Astfel ei vor fi cei din urmă patru regi din dinastia lui David, înainte de risipirea poporului. În aceste capitole, 21 şi 22, fiecare dintre ei este condamnat nominal pentru propriile fapte. Niciunul nu va putea spune că suportă consecinţele păcatelor predecesorilor săi (comp. cu cap. 31.29), după cum tot niciunul nu va putea spune că nu a fost avertizat, deoarece slujba profetului s-a prelungit sub domniile tuturor acestora (cap. 21.7; 22.11,18,24).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu