Versetul zilei

7 februarie 2012

Hrana ta zilnica !



7 Februarie Geneza 24.15-31
Slujitorul lui Avraam nici nu-şi terminase de formulat rugăciunea, că deja răspunsul este înaintea lui: Rebeca purtându-şi ulciorul. Găsim în Isaia o promisiune corespunzătoare: „înainte de a chema ei, Eu voi răspunde şi, în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi auzi" (Isaia 65.24).
Dacă slujitorul ne învaţă dependenţa, Rebeca este, în ceea ce o priveşte, un model de dăruire şi de râvnă. Ea face mai mult decât i se cere, dând apă şi cămilelor, şi o face repede, în grabă şi alergând (v. 18, 20). Iată două trăsături de care putem lua notă pentru a le imita în micile noastre îndatoriri de fiecare zi, de exemplu în căminul nostru. A scoate apă înseamnă a-i înviora pe alţii. Sunt nenumărate căile prin care le putem transmite acelora cu care venim în contact binecuvântările pe care noi înşine le-am scos din Cuvântul lui Dumnezeu. Şi să ne amintim că, întocmai cum slujitorul o privea pe Rebeca, Cineva este deosebit de atent la tot ce facem. Din modul în care-şi îndeplineşte tânăra fată această muncă atât de simplă, slujitorul înţelege că ea va fi pentru Isaac o soţie devotată, muncitoare, virtuoasă, ca cea descrisă în cap. 31 din Proverbe.
Înainte de a face altceva, el se pleacă înaintea Domnului şi îi mulţumeşte.

6 februarie 2012

DUMNEZEU -TATAL tau !

   Cascada NIAGARA se afla la granita dintre CANADA si SUA si este unul din punctele de atractie ale turistilor care viziteaza aceasta tara. Se spune ca un mare acrobat traversa cascada fara probleme.Astfel la un eveniment anuntat din timp,au participat multi turisti,vrand astfel sa il vada pe cel care traversa cascada  pe franghie.
A trecut acrobatul cascada pe franghie fara probleme si la final a fost intampinat cu aplauze.Acrobatul  a multumit,dupa care a intrebat:
-Credeti ca mai pot traversa inca o data?
Multimea l-a aplaudat  si au raspuns  cu totii...DA !!!
Acrobatul a mai trecut inca o data.Ca sa fie mai convingator,le-a spus ca de data aceasta nu va traversa gol  ci va merge cu o roaba.
-Credeti ca pot face acest lucru????
Turistii au aplaudat,si unul din multime a strigat:
-Ooo,da,suntem convinsi !
Acrobatul a luat roaba si a trecut de la un capat la celalat. Ajuns la capat a intrebat:
-Care dintre voi aveti curaj sa va urcati in roaba si sa va trec pe celalat mal?
Turistii au inmarmurit.Nimeni nu avea curaj.Deoadata  acrobatul  se uita la cel care  cu cateva clipe inainte era convins ca poate face acest lucru,si i se adresa:
-Vino,urca-te in roaba !!!
-Cine eu...? Da ce-s nebun sa imi incredintez viata in mana ta?
Mirat acrobatul se uita in jur si nimeni nu avea curaj sa faca acest lucru.Deodata din multime a venit o fetita care nu avea mai mult de 10 ani,s-a pus in roaba si acrobatul a trecut din nou pe franghie cu fetita in roaba.
Ajunsi la mal,turisti au aplaudat in nou. Fiind si multi ziaristi la fata locului fetita a fost intrebata:
Cum ai avut curaj sa te urci in roaba?
Micuta se uita in jur,se uita la acrobat,dupa care raspunse:
-Am avut incredere sa ma urc in roaba ,
PENTRU CA ACEST OM ESTE TATAL MEU !!!!


Ce fel de credinta avem noi ?
Suntem la fel ca si turistii aceea?
Nu cumva si credinta noastra este la fel de fragila,este o credinta doar de fatada?
 Credem ca Dumnezeu poate face atatea minuni,poate face atatea lucruri,poate schimba atatea vieti,poate transforma atatea inimi,dar cand e sa ne lasam viata in mana LUI ,parca ne dispare  acea incredere?
Fa din  DUMNEZEU - TATAL  tau, si vei avea curaj sa iti lasi viata ta in MANA LUI !!!!
Ba mai mult fii convins ca nu ti se va intampla nici un rau !


O seara placuta !

Hrana ta zilnica !


6 Februarie Geneza 24.1-14

Moartea Sarei sugerează punerea deoparte a lui Israel (popor din care a ieşit adevăratul Isaac), după învierea Domnului (cap. 22). Pentru a asigura sămânţa promisă, Avraam, „tatăl unei mulţimi de naţiuni" (17.5), are un plan măreţ a cărui înfăptuire ne este relatată în detaliu: acela de a-i da o soţie fiului său. De acum înainte intervine o a treia persoană: slujitorul cel mai bătrân din casă, administratorul tuturor averilor sale, imagine izbitoare a Duhului Sfânt trimis pe pământ pentru a-i strânge pe cei care vor alcătui Biserica, Mireasa lui Hristos. Astfel, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care au lucrat împreună în Creaţie, lucrează tot împreună la alegerea, chemarea şi strângerea celor răscumpăraţi uniţi cu Hristos Cel înviat. Această Mireasă va fi căutată într-o ţară îndepărtată. Dintre „cei care erau departe", Dumnezeu a ales şi a chemat pe aceia care să fie alături de Fiul Său (Efeseni 2.13).
Ce model de dependenţă avem în acest slujitor al lui Avraam! In casa stăpânului său a învăţat să-L cunoască pe Domnul, Cel cu care acum are de-a face într-un mod personal. Către El îşi îndreaptă rugăciunea sa (Psalmul 5.3). Să nu uităm, înainte de a întreprinde vreun lucru, să vorbim mai întâi cu Domnul.

Saptamana casatoriei la Biserica HARUL !

Marti zi de post pentru intreaga biserica ,iar seara  ora 18, rugaciune pentru familiile bisericii !

Miercuri seara de la ora 18,conferinta pentru familii,invitat unul din pastorii Bisericii Baptiste HARUL  din LUGOJ - Teofil Ciortuz 


Joi de la ora 18,seara de tineret,tema:
CUM SA TE PREGATESTI PENTRU O CASNICIE REUSITA !


Vinieri, cina cu toate familiile bisericii la restaurantul crestin  Bistra- colocviu cu tema:
"CUM SA AI O CASNICIE DUPA VOIA LUI DUMNEZEU "


Duminica ora 10-pastor Marius Cimpoae


Luni 13.02.2012 seara de film crestin ora 18
Va asteptam cu drag!!!
 Dumnezeu sa dea HAR !

5 februarie 2012

Tabita si Robert-Deschide-ti astazi larg inima

Imi amintesc ca inca din pruncie ma punea mama sa cant alaturi  de ceilalti frati ai mei.La inceput cantam acasa,apoi cantam  si la biserica.Incerc sa pastrez acest obicei,si chiar daca mai avem de lucrat la vocile noastre ,noi il laudam pe Domnul.
Este prima cantare si este pentru prima oara cand alaturi de fiul meu Robert cant in biserica 
.

Hrana ta zilnica !

                                               5 Februarie Geneza 23.1-20

Un mormânt este tot ceea ce va avea Avraam în ţara Canaanului, dar ea totuşi îi este promisă. Cumpărând terenul şi peştera Macpela pentru a o înmormânta pe Sara, omul lui Dumnezeu confirmă speranţa lui sigură în înviere. Pentru el, Sara trăieşte o viaţă divină. De aceea este necesar să se asigure de toate drepturile asupra locului unde va fi aşezat trupul ei care trebuie să învieze. Preţul întreg plătit pentru peşteră şi pentru teren ne face să ne gândim la drepturile definitive dobândite prin crucea lui Hristos, moartea înfrântă, siguranţa învierii viitoare a tuturor celor credincioşi.
    La fel ca în cap. 14, în care l-am văzut refuzând darurile regelui Sodomei, Avraam nu doreşte nici acum să se îndatoreze faţă de nimeni. El insistă să plătească întreg preţul terenului, fără să negocieze.Un creştin este recunoscut în toate contactele sale cu oamenii din lume prin corectitudinea sa şi prin cinstea sa absolută. In Noul Testament suntem îndemnaţi să nu datorăm nimănui nimic, decât să ne iubim unii pe alţii (Romani 13.8), să ne purtăm „cuviincios faţă de cei de afară" (1 Tesaloniceni 4.12), în sfârşit, să lucrăm cinstit „nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor" (2 Corinteni 8.21; Romani 12.17).




4 februarie 2012

Adriana Stoica Tu imi esti totul

JOHN PIPER vine in Romania !!!!

Cu toți cred că am auzit sau am citit  măcar un mesaj de a lui  John Piper.
Cine este John Piper...? Este un scriitor profund și prolific fiind autorul a peste 30 de cărți dintre care următoarele sunt publicate în limba română: Însetat după Dumnezeu, Supremația lui Dumnezeu în predicare, Să se bucure popoarele!, Flămând după Dumnezeu, Nu-ți irosi viața, Când nu-L doresc pe Dumnezeu: Cum să lupt pentru bucurie, Sexualitatea și supremația lui Cristos (editată împreună cu Justin Taylor), Cincizeci de motive pentru care Isus a venit să moară, Ce pretinde Isus de la lume, Păcate impresionante, și În sfîrșit viu.

Unul din mottoul vieții și slujirii sale este: “Dumnezeu este cel mai glorificat în noi atunci când noi suntem cei mai împliniți în El.”
Acum ,cei care  doresc să asculte mesajul  luând  parte la una dintre cele mai importante conferințe a lui "Nu-ți irosi viața",pot să facă acest lucru în luna mai.
JOHN PIPER vine în România !!!!
Conferința va avea loc în perioada 3-5 mai 2012 la  Bucuresti,Crystal Palace Ballrooms,se numește „Dumnezeu este Evanghelia”.Taxa de participare este de 50 de lei, iar perioada de înscriere este între 1 februarie și 15 aprilie.

John Piper, autorul acestei cărții NU-ȚI IROSI VIAȚA, va fi prezent si  duminică 6 mai 2012 la Sala Palatului între orele 18:00-20:00 pentru a ne provoca să ne evaluăm cu sinceritate viețile înaintea lui Dumnezeu. Cum arată o viață risipită? Dar una nerisipită? Care sunt valorile pentru care trăim? Care este comoara cea mai mare pe care o căutăm? Ce prețuim cel mai mult? Astăzi când cei mai mulți aleargă după bunăstare materială, poziții privilegiate și putere, o viață mai ușoară acum și aici, cea mai importantă întrebare la care trebuie să răspundem fiecare dintre noi este aceasta: NE IROSIM SAU NU VIAȚA PRIN FELUL CUM TRĂIM?
Mai multe detalii pe   http://johnpiper.ro/ 

Știre preluată de pe   http://johnpiper.ro/ 


Hrana ta zilnica!


           4 Februarie Geneza 22.13-24
      Dumnezeu însuşi Se preocupă de Mielul pentru arderea-de-tot. Când Domnul Isus Şi-a făcut apariţia în mijlocul poporului pe malurile Iordanului, Ioan Botezătorul a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu" (Ioan J 1.29). El era răspunsul divin la toate păcatele care tocmai fuseseră mărturisite. Astfel se descoperă taina cea mare a cărei umbră o avem în acest capitol. Şi ce asigurare continuă, să aducă acest „Yehova-Iire" (Domnul va purta de grijă) tuturor celor chinuiţi de povara păcatelor lor!
Isaac este înviat în mod simbolic (Evrei 11.19); Hristos însă este înviat în adevăr, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru El şi pentru noi. El va primi o soţie, fapt ilustrat de numirea Rebecăi în v. 23. Iar noi vom primi binecuvântările cereşti a căror imagine o avem în v. 17 şi 18.
Credinţa lui Avraam s-a arătat prin această faptă (Iacov 2.21). Se spune că încercarea face proba. Dumnezeu îi cunoştea inima şi ştia că avea credinţă, dar ea trebuia să se manifeste public. In ce ne priveşte pe noi, dacă am putut mărturisi: «cred în Domnul Isus», mai devreme sau mai târziu ni se va da ocazia să o dovedim. Incercările creştinilor deseori nu au alt scop decât să pună în evidenţă realitatea credinţei care este în ei.

3 februarie 2012

Vladimir Pustan - Chiulitul de la biserica

Puterea lui Dumnezeu !

  Tatal lui Rob era pastor,iar Rob era ateu. Cand ROB,a plecat din casa parinteasca,a crezut ca  renunta si la modul lor de viata,insa nu a fost asa.
  Rob avea un cerc de prieteni  cu care isi petrecea  cea mai mare parte a timpului,cat si cele mai multe seri impreuna.Acolo consumau droguri si jucau Dungeons and Dragon (Temnite si Dragoni)Treptat au experimentat tot felul de fenomene paranormale si acest lucru i-a nelinistit.Ceea ce ei au considerat la inceput un joc,a devenit in scurt timp cea mai inspaimantatoare realitate.Vazand  ca lucrurile scapa de sub control,baietii s-au hotarat sa il cheme pe tatal lui Rob sa stea de vorba cu ei.
Acesta a venit sa se intalneasca cu baietii.Timpul pe care l-a petrecut cu ei nu a predicat,nu i-a mustrat,nu i-a privit de sus si nici nu i-a judecat pentru ceea ce au facut,ci tot acest timp i-a invatat cum sa  stea de vorba cu Dumnezeu si i-a invatat cum sa il asculte pe EL.
  Comportamentul  lui, i-a determinat,ca ei sa se apropie de Dumnezeu.Grupul  lor crestea pe zi ce trece si pastorul a inteles ca acolo de fapt se planta o biserica. Nu era o biserica  obisnuita ,ci una in care legaturile spirituale cresteau in  fiecare zi tot mai mult si erau foarte profunde.Citeau Biblia in fiecare zi si staruia in rugaciune inaintea lui Dumnezeu marturisindu-si pacatele.Cautau in fiecare zi sa experimenteze in vietile lor tot ceea ce citeau in Scriptura.
  Tot ceea ce domnea in mijlocul lor a disparut si viata lor a fost schimbata.Acum aveau un scop,o directie si cautau sa fie placuti inaintea Domnului,iar  acest lucru i-a facut sa experimenteze puterea lui Dumnezeu .


   De multe ori schimbarea vietii celui cazut  sta in mainile noastre.Modul in care stam de vorba  si tonul pe care il abordam in discutiile purtate sunt cele care pot marca aceasta viata  pe viitor. Rolul de judecator pe care de multe ori suntem tentati sa  ni-l asumam, nu duce decat la indepartarea  lui.
   Acest atribut ii revine doar lui Dumnezeu !!!
   Singurul nostru rol este de a-i purta in rugaciuni !!

                             O seara binecuvantata !!!

Hrana ta zilnica!


3 Februarie Geneza 22.1-12
Ştim că acest tablou este o imagine a crucii. Cine altcineva este Fiul, singurul născut Fiu, Cel pe care Tatăl îl iubeşte, decât Domnul Isus? Trebuia ca El să fie oferit ca ardere-de-tot. Locul este privit de departe în planurile eterne ale lui Dumnezeu. Este muntele Moria, loc în care David va aduce mai târziu jertfa de ispăşire şi în care va fi construit Templul (2 Cronici 3.1). Locul unde se aduce jertfa este în acelaşi timp şi de închinare (v. 5). Câte motive găsim acolo pentru a ne închina Tatălui şi Fiului, care merg împreună, altfel spus, într-un gând, pentru a înfăptui lucrarea mântuirii! Ascultarea lui Isaac ne aminteşte de ascultarea Domnului în Ghetsimani: „... nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie" (Marcu 14.36). Dar, spre deosebire de Isaac, care doar s-a supus, Fiul S-a oferit: „Iată, Eu vin ca să fac voia Ta" (Evrei 10.9). Din nou spre deosebire de Isaac, cel care nu ştia ce avea să facă tatăl său, ni se spune: „Isus, ştiind toate cele care urmau să vină asupra Lui, a ieşit înainte ..." (Ioan 18.4). 
In sfârşit, spre deosebire de strigătul îngerului care oprea mâna lui Avraam, nici un glas nu se face auzit pe Golgota pentru a îndepărta sabia care trebuia să cadă asupra Fiului lui Dumnezeu.

2 februarie 2012

Adi Gliga-Am fost zdrobit

Tu strigi - El tace !



De-atatea ori ne coplesesc atatea probleme si atatea incercari se abat asupra noastra si parca, nu se termina una...ca apare alta.
Multi cred ca,in momentul in care s-au intors la Dumnezeu,viata lor este doar binecuvantare si fericire. Eu cred ca este total gresit sa credem acest lucru si ne amagim singuri.
Nu suntem scutiti de probleme,ba de multe avem poate mai multe decat altii.
Psalmistul  David spune, ma uitam cu jind la cei  ce fac raul si vedeam ca le merge bine.Si intr-adevar  vedem ca asa este. 
Nu stiu daca comparatie e buna...dar eu am asemanat-o cu viata de elev.De fapt nu cred ca gresesc cu nimic,pentru ca si noi suntem elevi in scoala lui Hristos.
Ca sa obti o nota la scoala,trebuie sa dai un test,si daca mai vrei sa iei si o nota buna trebuie sa scri  si bine.
In viata spirituala,fiecare incercare este de fapt un test pe care trebuie sa il dam,iar daca vrem sa avem si o rasplata la final,trebuie sa avem grija cum trecem  acest test.
Nu toti elevii sunt de nota 10,mai sunt si elevi de nivel mai scazut.
"Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult." Luca 12:48
Testele sunt diferite si sunt pe masura credintei noastre.Niciodata nu ni se da mai mult decat putem duce.
Supararea este  reactia de moment in fata incercarilor si parca supararea se accentueaza  in momentul in care strigi la Dumnezeu...si vezi ca raspunsul intarzie si vezi ca in ciuda insistentelor tale EL tace.

"Cand treci printr-o incercare grea si te intrebi unde este Dumnezeu atunci,aminteste-ti ca un profesor este intotdeauna tacut in timpul unui examen !"

O zi minunata !

Hrana ta zilnica !



2 Februarie Geneza 21.22-34
În cap. 20, relaţiile dintre Avraam şi Abimelec fuseseră foarte tensionate. Avraam a fost expus unor acuzaţii severe şi îndreptăţite din partea regelui din Gherar. Dar acum relaţia dintre ei se desfăşoară pe un cu totul alt plan. Avem aici un simbol al viitoarei supremaţii a lui Israel, când naţiunile vor spune: „Vom merge cu voi, pentru că noi am auzit că Dumnezeu este cu voi" (Zaharia 8.23). „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci", constată împăratul filistean (v. 22). Şi caută din nou să încheie o alianţă cu omul lui Dumnezeu. De această dată Avraam îl mustră pe Abimelec cu autoritatea morală pe care i-o conferă relaţia lui cu „Dumnezeul Etern" (v. 33). Cu această ocazie el îi arată cât de mult ţinea la această fântână din pustiu pe care slujitorii lui Abimelec voiseră să i-o ia. Nu este aceasta pentru noi o imagine a Cuvântului a cărui apă trebuie să ne învioreze sufletele în fiecare zi? Dacă unii oameni caută compania noastră, să le arătăm cât de curând posibil valoarea pe care o are pentru noi acest Cuvânt al Dumnezeului nostru. Unii dintre ei, care însetează după adevăr, după pace, după bucurie, vor fi îndrumaţi să le caute în această Carte preţioasă, dacă văd că noi ne adăpăm din ea.

1 februarie 2012

Saptamana casatoriei!

   În vremuri în care viaţa de familie este chiar şi în biserică tot mai expusă presiunilor, devalorizării şi destrămării, se cere o luare de atitudine, se cer oameni care pot şi doresc sa readucă cuplul căsătorit în atenţie şi pe lista priorităţilor. Nu vom puteam stopa fenomenul homosexualităţii, concubinajul, divorţul, avortul, violenţa domestică, etc,  dar vom putea oferi societăţii o alternativă pozitivă, şi anume dezvoltarea unei vieţi de familie armonioase, fondată pe credinţa în Dumnezeu, pe iubire şi pe un angajament definitiv. Căsnicia sănătoasă zidită pe Dumnezeu, dragostea şi unitatea cuplului aduc cu ele siguranţă emoţională, un viitor stabil şi copii maturi în decizii.
   Continuarea...AICI

Mana ta !


O fetiţă împreună cu taticul ei traversau un pod. Tatăl,fiind puţin temător,şi-a rugat fetiţa :
"Scumpo,te rog ţine-mă de mână ca să nu cazi în apă."
Fetiţa i-a răspuns :
"Nu tăticule.Tu să mă ţii de mână!"
"Care-i diferenţa ?" a întrebat tatăl surprins.
"Este o mare diferenţă",a spus fetiţa.
"Dacă te ţin eu de mână,şi mi se întâmplă ceva,e foarte probabil ca eu să dau drumul mâinii tale.Dar dacă mă ţii tu de mână,SUNT CONVINSĂ că orice s-ar întâmpla, tu niciodată nu vei da drumul mâinii mele."

Incredinteaza mana ta in mana TATALUI,si orice s-ar intampla EL nu te va lasa !!!!

O zi minunata !

Hrana ta zilnica !


1 Februarie Geneza 21.1-21
Promisiunea lui Dumnezeu se împlineşte. „La vremea hotărâtă" se naşte Isaac, o imagine a lui Hristos ca Fiu şi Moştenitor (Galateni 4.4). După râsul neîncrezător al lui Avraam (17.17) şi al Sarei (18.12), urmat de rasul fericit şi plin de mulţumire al acesteia, de la care a provenit numele Isaac (râs) (v. 3, 6), auzim râsul batjocoritor al lui Ismael (v. 9), simbol al omului «carnal», care nu poate înţelege planurile lui Dumnezeu împlinite în Hristos. Ismael, fiul roabei, este o imagine a omului sub robia legii, neavând nici un drept la promisiuni, nici la moştenire. Ceea ce face Sara pare dur; Avraam găseşte că este dureros. Dumnezeu însă aprobă aceasta, vrând să arate, în mod simbolic, că moştenirea aparţine numai lui Hristos şi că, pe principiul faptelor, omul nu o poate obţine. Aşa cum explică Epistola către Galateni, credincioşii sunt „copii ai promisiunii". Odată ce au primit înfierea, ei nu mai sunt robi, ci fii, şi de aceea moştenitori (Galateni 4.6, 7,28).
Totuşi harul se îndreaptă şi spre Agar şi fiul ei. Când apa din burduf, simbol al resurselor omeneşti, este epuizată, Dumnezeul cel viu, care i S-a descoperit Agarei în cap. 16, o salvează din nou. El este Cel care aude chiar şi vocea unui copil (v. 17).