1 August Numeri 3.39-51
Spre deosebire de ceilalţi fii ai lui Israel, leviţii erau cuprinşi în numărătoare de la vârsta de o lună în sus. Să ne gândim la micul Samuel, la Ieremia (Ier. 1.5), la Ioan Botezătorul (Luca 1.15), la Pavel (Gal. 1.15). Punerea lor deoparte a precedat la scurt timp chemarea lor pentru a sluji Domnului. De îndată ce a primit vestea bună că păcatul său „este ispăşit", tânărul Isaia este gata să răspundă spontan la chemarea Domnului: „Iată-mă, trimite-mă" (Isaia 6.7, 8). Imediat după viziunea sa de pe drumul Damascului, Pavel află din gura Domnului că este desemnat pentru a fi slujitor şi martor" (Fapte 26.16). Nici un răscumpărat nu îşi mai aparţine lui însuşi. Dacă, prin har, s-a întors de la idoli la Dumnezeu, aceasta este, ca în cazul tesalonicenilor, „ ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat ..." (1 Tesaloniceni 1.9 ). Aceeaşi învăţătură se desprinde şi din finalul capitolului nostru. Leviţii ţineau locul întâilor-născuţi din Israel, altfel spus, al celor pe care harul divin i-a cruţat de la moarte datorită sângelui mielului. Cu alte cuvinte, fiecare răscumpărat devine un slujitor al Celui care 1-a salvat de la moarte, smulgându-1 de sub puterea lumii şi a stăpânitorului ei.
Suntem noi între „întâii-născuţi" din familia lui Dumnezeu, prin belşugul de privilegii pe care le-am primit? Domnul să ne facă să fim conştienţi de drepturile Lui asupra vieţilor noastre (2 Cronici 29.11).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu