Versetul zilei

25 iulie 2012

Hrana ta zilnica !

25 Iulie Levitic 27.16-34
Să lăsăm ca Domnul să aprecieze şi să estimeze ceea ce fac alţii! Şi nici să nu fim preocupaţi să primim pentru noi aprobarea celor din jurul nostru; să nu aşteptăm de la oameni mai mult decât ce a primit Cel care a fost „preţuit de ei" la numai treizeci de arginţi 
(Zaharia 11.12, 13).
 Mai curând să ne străduim să ne prezentăm pe noi înşine ca lucrători aprobaţi de Dumnezeu 
(2 Timotei 2.15).
În cartea Levitic, al cărei studiu îl vom termina, ne-am ocupat de preot şi de funcţiile sale. Studiu puţin anevoios uneori, dar care ne-a permis să ne îndreptăm atenţia spre Isus, Marele nostru Preot! 
Am putut recunoaşte implicarea Sa în toate domeniile vieţii alor Săi.
 Pentru mântuire: El a intrat în Locul Sfânt cu propriul Său sânge, obţinând o răscumpărare eternă. 
Pentru umblare: El veghează să îndepărteze toată lepra. 
Pentru slujbă: El este, în capitolul nostru, Cel care apreciază toate potrivit cu propria Sa măsură!
Lucru trist de spus, există creştini care acceptă bine mântuirea, dar care apoi ar prefera ca Domnul să nu Se ocupe de socotelile lor. Atunci, pentru aceştia, va trebui să vină triste experienţe, ca cele din cap. 26, până când afecţiunile lor vor fi redeşteptate. 
Domnul să ne dea o încredere deplină în Persoana Sa şi în lucrarea Sa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu