7 Iulie Levitic 16.15-22
Preotul pătrundea dincolo de perdea învăluit într-un nor de tămâie, în timp ce, afară, poporul aştepta cu teamă. Avea să primească Domnul jertfa? Dacă ceva nu era în regulă, Aaron n-ar fi pierit el precum cei doi fii ai săi mai mari? Ce uşurare în clipa când apărea din nou, serviciul său încheiat! Profetic, această scenă se va împlini când, venind în glorie pentru Israel, Hristos „Se va arăta a doua oară ... pentru mântuirea celor care-L aşteaptă" (Evrei 9.28).
Mai rămăsese să se ocupe de ţapul cel viu. Primul, cel pe care căzuse „sorţul Domnului" (v. 9), fusese sacrificat şi îndepărtase păcatul dinaintea lui Dumnezeu. Cel de-al doilea, ţapul „pentru Azazel", ducea cu el păcatul care apăsa conştiinţa poporului. De aceea toate păcatele erau mărturisite pe capul lui şi acesta le purta pentru totdeauna asupra lui „într-un pământ nelocuit" (v. 22) (Psalmul 103.12; Evrei 8.12, citat de Ieremia 31.34). Primul ţap servea să facă ispăşire: era pentru toţi. Cel de-al doilea ne vorbeşte despre substituire: de victima care poartă „păcatele multora'' (Evrei 9.28), şi anume, doar pe ale acelora care, mărturisindu-şi păcatele (v. 21), îşi însuşesc prin credinţă vrednicia victimei. Jertfa lui Hristos are acest dublu caracter.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu