Dumnezeu Tatal meu !

   Stateam azi la birou si prin multimea de hartii, facand o mica pauza, ma gandeam la modul in care venim de multe ori inaintea lui Dumnezeu. Deseori venim in fata lui cu o atitudine asemanatoare a unui copil abandonat si uitat.Suntem atat de timorati  uneori incat ne este frica sa si venim in fata LUI.... si nu stiu daca aceasta este atitudinea corecta a unui fiu..
    Inaintea Lui, noi nu suntem copii abandonati...NOI DUNTEM FII SI FIICE !
Tin minte ca oridecate ori am mers sa-l rog pe tatal meu ceva, am  facut-o cu tot curajul, si aici ma refer la "tatal  meu  natural".Niciodata nu m-a refuzat cu nimic, chiar daca nu mi-a daruit tot ce am cerut, m-a facut sa inteleg  uneori de ce nu primesc tot ceea ce cer. Ce ne determina sa venim inaintea TATALUI cu atata stanjeneala...????? Daca  este Tatal nostru, de ce nu avem curaj?
    Daca suntem copii ai lui Dumnezeu, noi facem parte din familia Lui, si in ochii Lui, noi avem mare valoare.

   Nu cauta sa gasesti momentul potrivit si nici nu pasi in varful degetelor inaintea Lui, ci pur si simplu spune-i: "TATA, am venit inaintea Ta, pentru ca mi-e dor de Tine si vreau sa stam de vorba".
Nu  asa este  o relatie normala  intre Tata si fiica..sau intre Tata si fiu?
Oridecate ori venim inaintea Lui sunt convinsa ca ii va face placere sa stea de vorba  cu noi !!!!
   Psalmistul David spune :"Gustati si vedeti CE BUN este Domnul "!  El este gata pregatit pentru a revarsa binecuvantarile sale peste Copiii Lui, nu trebuie decat sa indraznim sa le cerem.