Versetul zilei

26 februarie 2011

Prăvălia Raiului !!!


   Din fiecare ilustrație prezentată avem ceva de învățat !!!!


  Acum câteva zile când mă plimbam pe Strada Vieţii am observat un magazin pe care scria: ,,MAGAZINUL RAIULUI”. Când am ajuns lângă el, uşa s-a deschis... Şi până să-mi dau seama am şi intrat.         
 Peste tot erau grupuri de îngeri! Unul din ei mi-a dat un coş şi mi-a spus: „Fiule cumpără-ţi tot ce vrei, magazinul are tot ce poate fi de folos unui creştin... Şi tot ce nu vei putea lua azi, vei lua fără grijă mâine”.
    Primul lucru pe care l-am luat a fost RĂBDAREA şi după asta IUBIREA, deoarece se găseau pe acelaşi raft. Puţin mai încolo era ÎNŢELEGEREA, aşa că am luat şi din ea; oricând pot avea nevoie de ea...
    Am mai cumpărat două cutii de ÎNŢELEPCIUNE... Şi două pachete de CREDINŢĂ... Nu am putut lăsa pe raft nici SPIRITUL SFÂNT, deoarece era peste tot... M-am oprit un pic ca să iau TĂRIE şi CURAJ, ştiind că mă vor ajuta din plin pe calea vieţii. Când coşul meu era aproape plin, mi-am dat seama că mai lipseşte IERTAREA şi BINECUVÂNTAREA... Şi că nu trebuie să uit nici o clipă de IZBĂVIRE. Era gratis!!! Aşa că am luat o porţie mare din ea; suficient ca să fiu izbăvit şi ca să te izbăvesc şi pe tine! Mă plimbam către casă; ca să-mi plătesc cumpărăturile, crezând că am luat de toate pentru a împlini porunca DOMNULUI... 
    Şi atunci am văzut RUGĂCIUNEA.. şi am pus-o şi pe ea în coşul meu plin. Ştiam că o voi folosi, de cum voi ieşi de aici... PACEA şi FERICIREA erau pe nişte rafturi mici şi am folosit ocazia ca să iau şi din ele; BUCURIA atârna din tavan, am luat şi un pachet de bucurie. Când am ajuns la casier am întrebat cât mă costă toate astea? El mi-a răspuns zâmbind „Du liniştit coşul oriunde duce drumul tău...” Am zâmbit şi eu la rândul meu şi am întrebat din nou. „Dar chiar, cât îţi datorez? El a zâmbit din nou şi îmi spuse: „Fiule, nu-ţi face griji! ISUS a plătit pentru tot cu foarte multă vreme înainte.”


  „Vei primi întotdeauna tot ce vei cere, cu credinţă, în rugăciunile tale.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu